Scepticismul cu care Liviu Ciobotariu a fost privit la început a fost spulberat odată cu fiecare meci pe care Dinamo l-a disputat. Antrenorul adus de la echipa a doua a reușit să-și mobilizeze fotbaliștii, să creeze acea emulație necesară performanței și a readus în prim-plan o serie de jucători care păreau epuizați pentru Dinamo. După cantonamentul din Austria se pot trage primele concluzii, cu ce s-a făcut bine și unde mai este de lucrat până la startul meciurilor oficiale. 1. Apărarea e mai exactă, dar „subțire” Dinamo a primit 5 goluri în 7 partide de pregătire, o medie sub jumătate din cea de la finalul sezonului trecut de Liga I: 1,52 de goluri primite pe meci. Rus e o revelație și poate fi lejer soluția pe care „câinii” o caută pe flancul drept. Cuplul Grigore – Moți dă din ce în ce mai puține rateuri, iar singura problemă e banda stângă. Pulhac ar fi o soluție sigură, dar vrea să plece, la fel și Scarlatache, una dintre alternative. Mușat și Diabate nu au convins.
2. Joacă la posesie și cu playmaker Tehnicianul e un fan al sistemului 4-4-2, cu mai multe variații, dar cel mai mult îi place cu un închizător clasic și un jucător mult mai avansat în centru, dispecerul. Acolo au fost încercați pe rând Cătălin Munteanu și Bakaj, iar primul chiar s-a remarcat. Albanezul a jucat mulțumitor și ar putea înlocui cu brio plecarea unuia dintre Torje și Alexe.
3. Atacul „înțeapă” cu sau fără „Săgeată” Cu Dănciulescu, Ganea, Niculae și Țucudean, jucători care pot fi titulari oricând, „câinii” nu par să ducă grija golurilor. În Austria s-a ratat mult, dar și așa, chiar excluzând festivalul de goluri din ultima partidă, cu FC Kossen (17-0), Dinamo are o medie de 2,1 reușite pe meci, peste cea din sezonul trecut. O problemă ar fi plecarea lui Marius Niculae, care are un salariu prea mare, dar echipa s-a descurcat bine și în primele trei meciuri, când „Săgeată” n-a jucat. Eu îi văd și pe cei de la Dinamo cu șanse la campionat, chiar dacă mulți nu cred în ei Dan Petrescu, antrenor Kuban Krasnodar
În sezonul viitor pariez pe lotul lui Dinamo, știu că putem face mult mai multe decât în sezonul trecut. Dacă nu o să plece niciun jucător, sunt foarte mulțumit de lot Liviu Ciobotariu, antrenor Dinamo
AMICALELE DIN AUSTRIA
DINAMO – FK Trepca 4-0 Grigore (2), Dănciulescu, Bakaj DINAMO – Ingolstadt 0-1 DINAMO – FC Basel 2-1 Dănciulescu, Țucudean DINAMO – Maccabi Haifa2-1 R. Crișan, L. Ganea DINAMO – Emiratele Arabe Unite 1-1 Țucudean DINAMO – SK Anif 2-1 R. Stănescu, Chiacu DINAMO – FC Kossen17-0 Torje (3), L. Ganea (2), Bakaj (2), M. Niculae (2), Țucudean (2), Moți, Dănciulescu, Alexe, Căt. Munteanu, D. Kone, Pătrașcu
AMICALE
Oțelul – Lokeren 1-1 (Belgia) A marcat: Pena(49) Grahovac – Râpă (46 Skubici), Sârghi (46 Benga), Costin, Sălăgeanu (53 Ljubinkovic) – Progni (56 Viglianti), Giurgiu (46 Neagu) – Antal (46 Buș), Chavez (46 Ibeh), Iorga (46 Frunză) – Paraschiv (46 Pena). Antrenor: Dorinel Munteanu
SC Vaslui – Spartak Moscova 3-0 (Rusia) Au marcat: Wesley (40 pen), Costin (63), Temwanjera (71) SC Vaslui: Cerniauskas – Milanov, Papp, Cânu, Bălace – Pavlovic, Gladstone – Neagu, Wesley, Adailton – Bello Au mai evoluat: Temwanjera, Hugo Luz Antrenor: Viorel Hizo
Dinamo – FC Kossen 17-0 (Austria) Au marcat: L. Ganea (8,25), Torje (14,28,38), Moți (19), Dănciulescu (31), Alexe (32), C. Munteanu (37), Bakaj (48,59), M. Niculae (50, 58), Kone (54), Țucudean (59,81), Pătrașcu (90) Dinamo: Bălgrădean – Rus, Moți, Grigore, Scarlatache – Torje, Kone, C. Munteanu, Alexe – Dănciulescu, Ganea Au mai evoluat: Rus, Pătrașcu, Țucudean, Bakaj, M. Niculae Antrenor: Liviu Ciobotariu CFR – FC Kufstein 3-0 (1-0) (Austria) Au marcat: E. Kone (33), Edimar (67), Weldon (80) Claro – Lionn, Piccolo, Rada, Camora – Peralta, Kivuvu, Hora – E. Kone, Kapetanos, Ronny Au mai jucat: Amadio, Mincă – Panin, Cadu, Nuno Diogo, Edimar, Bastos, Weldon, G. Mureșan, Renan, Sougou, Bud, Nicoară. Antrenor: Jorge Costa Astra Ploiești – Mlada Boleslav 0-2 (Cehia) Lungu – Mihalache, Goian, Chrappan (55 Soubervie), Junior Morais (60 Matei) – Strătilă, Kubala, N’Doye, Tigoianu(50 Țigănașu) – Fatai (60 Rusu), Miranda (85 Toure). Antrenor: Tibor Selymes
Tg. Mureș – Levski Sofia 0-2 (Bulgaria)
FC Brașov – Beira Mar 0-1 (Portugalia)
Concordia Chiajna – Pasching 2-0 (Austria) Au marcat: Bălțoi(80, 85)
CS Mioveni- Poiana Câmpina 2-0 Au marcat: Tănasă (25), Enache (45)
Ceahlăul – Karlsruher 1-3 (Germania)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER